stiri
  Fizio-kinetoterapia, vitala in recuperarea dupa accidentari

10 Februarie 2016

Problematica leziunilor aparute la nivelul ligamentelor incrucisate 
 
In cadrul activitatilor sportive pe care le desfasuram, fie la nivel profesionist sau de amator, ne putem confrunta si cu situatii neplacute in care pot avea loc diverse accidentari. O analiza generala efectuata de medici arata ca genunchiul - cea mai mare articulatie a corpului, prin intermediul caruia efectuam o multime de activitati - este cel mai predispus la accidentari. Articulatia genunchiului suporta, in diferite situatii de efort, greutatea corpului multiplicata. Interactiunea dintre oase, muschi, tendoane, cartilaje si alte parti moi in articulatia genunchiului asigura corpului stabilitate si, in acelasi timp, mobilitate. Patologia sportiva la nivelul genunchiului se ocupa de prevenirea si tratarea afectiunilor care pot surveni la aceasta articulatie, in urma unor accidente produse pe durata a diferite activitati sportive. Doctorul Bogdan Ioan Andrei, medic specialist in Ortopedie traumatologie la Spitalul Sanador, a abordat acest subiect pentru a informa cat mai bine sportivii, dar si pacientii care se confrunta cu aceste situatii. 
 
Leziunile la nivelul articulatiei genunchiului apar prin suprasolicitare in cadrul practicarii sporturilor de performanta sau in cadrul activitatilor fizice intensive, dar si in mod acut, in urma unei cazaturi sau a unei miscari gresite. Printre cele mai frecvente leziuni ale articulatiei genunchiului, intalnite de specialisti in medicina sportiva, se numara leziunile ligamentelor incrucisate - anterior si posterior. De cele mai multe ori, ruptura ligamentelor incrucisate anterior (LIA) se datoreaza unui mecanism rotational, iar, mai rar, unei miscari de sertar. Repercusiunile rupturii LIA trebuie intelese foarte bine, intrucat ele nu apar la nivelul miscarilor de flexie-extensie ale genunchiului. Pacientul isi recapata complet aceasta miscare dupa 4 - 6 saptamani de fizio-kinetoterapie si nu simte instabilitate in momentul in care o efectueaza, cum ar fi, de exemplu, in cazul genuflexiunilor. Genunchiul este insa vulnerabil la miscarile de rotatie si de torsiune: se simte instabilitate la miscarile de rotatie a corpului cu piciorul blocat la sol in sporturile de pivotare, dar si in rutina zilnica. 
 
Conform unor statistici, 80% dintre pacientii cu ruptura LIA neglijata, dupa 2 ani dezvolta artroza, respectiv imbatranirea prematura a articulatiei genunchiului. De aceea, tratamentul este exclusiv chirurgical si consta in reconstructia LIA cu grefe ligamentare. Strategia terapeutica este foarte importanta, iar la momentul actual cuprinde:
  • reeducarea functionala: urmarea unui program de fizio-kinetoterapie, bine condus si supravegheat;
  • reconstructia ligamentului incrucisat anterior.
 
De asemenea, exista mai multe tipuri de grefa:
a) Autogrefa recoltata de la pacient este cea mai folosita grefa; este accesibila ca pret si foarte buna, intrucat are o capacitate buna de integrare, insa nu are intotdeauna dimensiunile dorite, din punct de vedere lungime si grosime. Autogrefa este de mai multe tipuri: hamstrings, tendon rotulian (BTB), tendon cvadricipital, fascia lata. In prezent, cea mai folosita ca prima varianta este hamstrings, iar BTB se foloseste in revizii (atunci cand se rupe si grefa initiala). Solutia este recomandata de multe ori jucatorilor de fotbal si de baschet.
b) Allogrefa recoltata de la alt pacient si adusa de la banca de tesuturi este o grefa ideala ca dimensiune si structura. Grefa are grosimea dorita, tendonul este foarte rezistent, dar sansele de integrare sunt mai mici decat in cazul autogrefei. De aceea, aceasta grefa este mult mai rar folosita, fiind o optiune serioasa doar in anumite cazuri.
c) Grefa artificiala este o optiune excelenta in prezent, mai ales pentru sportivii de performanta, permitand reluarea rapida a activitatii. Ofera o siguranta superioara asupra grefei si previne reruperea acesteia. 
 
Rata de recidiva este, in prezent, pentru autogrefa de 9,6%, iar pentru allogrefa de 25%. Datorita progreselor inregistrate in ultimii 40 de ani, sansele de reintegrare in sport sunt foarte mari. Rezultatele unui studiu recent, legat de gradul de performanta atinsa de sportiv dupa ligamentoplastie arata ca 81% dintre persoanele monitorizate se intorc la activitatea sportiva, dintre care numai 65% ajung la nivelul sportiv anterior accidentarii si doar 55% ajung la nivel competitiv. Practic, dupa operatie, 1 sportiv din 3 nu va ajunge la acelasi nivel de performanta, iar 1 din 2 nu va atinge acelasi nivel competitiv. Atletii se pot intoarce la activitatea sportiva dupa minim 6 luni, dar poate dura si un an. Exista cativa parametri care trebuie insa atinsi, pana la reintegrarea in sport: lipsa tumefactiei la nivelul genunchiului, forta si masa musculara simetrica, control neuromuscular adecvat, revascularizarea grefei la RMN. Orice compromis legat de oricare dintre parametri va duce la o reaccidentare atat la un om normal, cat si la un atlet. Pentru recuperare, pacientul are nevoie de ajutorul unui medic ortoped specializat, precum si cel al unei echipe de recuperare formata din medic si fizio-kinetoterapeuti cu experienta. 
 
„Scopul acestei interventii nu este ca pacientul sa mearga sau sa nu simta durere, ci este sa faca sport, amator sau profesionist. Reintegrarea in sport depinde de foarte multi factori, cei operatori - momentul operator, tipul de grefa ales, modul de fixare, dar si de programul de reabilitare. As vrea sa remarc si faptul ca cea mai buna operatie poate avea un rezultat dezastruos din cauza unei recuperari neadecvate, respectiv poate fi influentata de factori sociali, psihologici si asa mai departe", a explicat dr. Bogdan Ioan Andrei.
 
Acesti factori trebuie luati in considerare atat in cazul unui sportiv de performanta, cat si al unuia amator, iar procedurile de recuperare trebuie respectate pas cu pas.
 
„Sportivii amatori considera aceasta operatie una foarte complicata, ceea ce este partial adevarat. In subconstientul lor apare urmatoarea teorie: daca ajung la 30 de zile sa mearga, la 45 sa mearga si pe bicicleta, iar la 60 sa alerge usor si sa nu ii doara genunchiul sunt multumiti. Chiar foarte multumiti. Dar eu, ca si chirurg, sunt multumit? Pentru mine, pacientul este in limite normale: are psihic bun, este multumit, este reintegrat familial si profesional, dar are musculatura atrofiata, este pe punctul de a renunta la kinetoterapie, la ajutor, nu mai este dispus sa investeasca timp, bani si energie in kinetoterapie, in munca cu un profesionist? Aceasta gandire va duce la o mentinere a atrofiei musculare, la un regres legat de mobilitatea genunchiului, respectiv la o reintegrare necontrolata in activitatea sportiva", a subliniat dr. Bogdan Ioan Andrei. 
 
Riscurile unei recidive sunt mari. La 6 luni, un astfel de pacient, sportiv amator, are sanse poate de 50% de a repeta accidentul iar munca, energia, banii si increderea investite se pot pierde foarte usor. De aceea, persoanele active trebuie sa tina cont de urmatorele sfaturi considera specialistii: sportivii de performanta trebuie sa aiba rabdare pentru ca in urma recuperarii sa poata ajunge din nou la acelasi nivel, iar sportivii amatori trebuie sa fie consecventi, sa faca kinetoterapie continua pe o perioada cuprinsa intre 4 si 6 luni.
 
Alte articole pe aceasta tema pot fi citite aici.